Aristotel asupra viziunii

Aristotel asupra viziunii

Bine ați venit la Scribd!

Astfel regalitatea denaturează în tiranie. Dşi ambele sunt monarhii există o mare diferenţă între acestea: regele urmăreşte interesul supuşilor săi, Aristotel asupra viziunii tiranul doar interesul său propriu.

În aceiaşi masură în care regalitatea este cel mai bun regim, tirania este cel mai rău regim posibil. Aristocraţia degenerează în oligarhie, când cei ce guvernează sunt oameni vicioşi, a căror principală preocupare este imbogăţirea. Într-o astfel de situaţie guvernarea se află în mâna oamenilor corupţi, în loc să aparţină celor demni de ea.

cum să recâștigi cu adevărat vederea

Timocraţia deviază în democraţie. Aceste două forme de guvenământ nu sunt foarte diferite, democraţia dorindu-şi şi ea un regim al celor mulţi si o egalitate între cei ce posedă un cens.

Hiperboreea. Journal of History, vol. 1, %N°2, - Persée

În viziunea filozofului " dintre formele de guvernământ corupte, democraţia este cel mai puţin rău, pentru ca reprezintă doar o uşoară deviere de la regimul constituţional " 5 2 ARISTOTEL, Polotica,ed. Antet, cartea I, cap 1, p.

Ştiinţifică şi EnciclopedicăBucureşti,p. El consideră comunitatea existentă între tată ţi fiii săi asemănătoare cu regalitatea deoarece tatăl îşi asuma grija copiilor.

La perşi însă există o excepţie: autoritatea paternă este tiranică întrucât ei îşi tratează copiii ca pe sclavi. Comunitatea dintre stăpân si sclav este clar tiranică însă este o tiranie justificată deoarece sclavii s-au născut pentru a-l servi pe stăpân.

  • Noua Acropola - Filosofi
  • Sunteți pe pagina 1din 15 Căutați în document Problema fundamental a eticii aristotelice graviteaz n jurul naturii i mijloacelor de realizare a Binelui suprem, instituit ca bine absolut, spre care tinde totul1.
  • Ce este viziunea 0 2
  • Aristotel - Wikipedia
  • Statul in viziunea lui Aristotel - autoitscript.ro
  • Conceptul de reprezentare poate fi întrebuințat pentru a da o minimală definiție artei.
  • Vedere bună, dar nu văd litere

De tip aristocratic este comunitatea dintre soţ şi soţie când soţul îşi exercită autoritatea în chestiunile ce ţin de îndatoririle unui bărbat iar femeia are autoritate în chestiunile ce ţin de competenţa sa. Atunci când soţul îşi extinde autoritatea asupra tuturor lucrurilor aristocraţia se transforma în oligarhie. Filozoful consideră comunitatea dintre fraţi asemănătoare cu Aristotel asupra viziunii deoarece aceştia sunt egali între ei.

În casele fară stăpân se instalează democratia deoarece acolo toţi sunt egali. Statul ofera posibilitatea unei vieţi superioare in timp ce singurul scop al familiei este acela de a asigura perpetuarea speciei.

Aristotel despre viziunea asupra lumii Conținutul Source: Hiperboreea. Dec, Vol.

Elevul este de acord cu profesorul său Platon în următoarea privinţă: rostul indivizilor îşi are originea în stat. Amândoi filozofii cosiderau polisul de o importanţă supremă.

Virtutea În Viziunea Lui Aristotel. Word | PDF

El este o comunitate care cuprinde scopurile tuturor comunităţilor din care este format. După Aristotel marea greşeală a lui Platon a fost că stipula o unitate atât de mare încât statul ideal pe care îl imaginase nu se mai putea numi stat. Aristotel favoriza ideea de unitate, dar nu în măsura în care a făcut-o Platon. Aristotel a criticat societăţile ideale imaginate de Platon si alţi filozofi. Pentru viziunea 02 este rea a fost mai importanta studierea statelor reale decât imaginarea unora ideale.

Spre deosebire de Platon care considera că un stat ideal trebuie construit de la zero, filozoful avea în vedere posibilitatea de a îmbunataţi un stat deja existent.

Meniu de navigare

Planul unui stat ideal asa cum il vede Stagiritul se găseşte în cărţile a patra şi a cincea a " Politicii ". Republica sa ideală este un stat maritim, care are o hegemonie ca şi Atena. Statul său nu avea să fie însă un imperiu cuceritor sau o republică comercială, cum era aceea a Cartaginei. El vroia un stat cultural care să ofere cetăţenilor posibilitatea de a se ocupa numai de operele spiritului şi de cultivarea frumosului, ei nefiind obligaţi să muncească aveau sclavi care îi serveau şi având o bună stare materială.

din cauza căreia viziunea se poate deteriora

Din această cauză el nu aprobă politica regelui său elev, Alexandru Macedon, care după părerea profesorului său făce două mari greşeli: îi consideră pe barbari, care de la natură sunt sclavi, egali cu elenii şi încercase să întemeieze o mare monarhie bazată pe puterea armelor. Cetăţenii statului trebuiau să fie doar câteva mii de eleni liberi fără lucrătoricare aveau să posede câte două loturi de pământ, unul în centru şi altul la periferia statului, ca toti să fie interesaţi de respingerea atacurilor duşmanilor din afara statului.

viziune prin respirație

Pentru a se menţine numărul fix de cetăţeni trebuia să se practice avortul artificial. Filozoful crede că oamenii ar trebui să se căsătorescă în floarea vârstei pentru ca descendenţii lor să viziune minus minus 0 75 mai puternici. Atunci când părinţii ating o anumită vârstă ei nu trebuie să mai aibe copii.

Domenii de cercetare de interes / articole publicate

Atat statul ideal al lui Aristotel cât si cel al lui Platon nu sunt considerate de creatorii lor utopii deoarece aceştia erau convinsi ca cetatea făurită de ei poate lua fiinţă. Filozofii nu crează o operă de fantezie literară ci dau o soluţie concretă la problema care, de o sută cincizeci de ani preocupa minţile de elită: " Care este forma cea mai bună de gvernământ?

În timp ce Platon pune accent pe bunătatea statului, Stagiritul pune accent pe bunătatea indivizilor care alcătuiesc statul. Este mai preocupat să arate ce poate să facă statul pentru cetăţean decât cetaţeanul pentru stat. Principiul fundamental al lucrării "Politica " este că statul există pentru a asigura o viaţă bună cetăţenilor. Pentru Aristotel dreptatea constă în a da oamenilor ceea ce merită.

Hiperboreea. Journal of History, vol. 1, %N°2,2014.

Onoruri egale trebuie date celor egali în virtute, iar onoruri inegale sunt justificate pentru cei inegali în virtute. Deoarece credea că virtutea este inegal distribuită între oameni,acesta acceptă o inegalitate socială accentuată. Femeile, de exemplu, în viziunea sa nu sunt pe deplin umane deoarece în cazul lor forma nu Aristotel asupra viziunii triumfat asupra materiei.

bulionul îmbunătățește vederea

Sclavii sunt născuţi pentru a sluji şi a fi conduşi de cei cu capacităţi superioare lor. Astfel Stagiritul nu a încercat cu aceeaşi ardoare ca Platon să educe oamenii pe care îi considera inferiori. După Aristotel, obiectul statului de drept este acela de a produce oameni buni.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE - Aristotel despre viziunea asupra lumii

El tindea să identifice omul bun cu atenianul din clasa de mijloc, un om cu o avere moştenită,care era generos, curajos,cumpătat,bun cu sclavii săi. Filozoful este convins ca educaţia este o sarcină a statului şi ca ea trebuie hotărâtă prin lege.

  • Peri zoion morion.
  • Serviciu de testare a vederii
  • Traduceri în limba română[ modificare modificare sursă ] Aristotel, Categorii, traducere și interpretare de Constantin Noica, Editura Humanitas, București,
  • Miol miol

Aristotel asupra viziunii de exemplu trebuie sa înveţe lucruri folositoare, dar nu şi acele lucruri care i-ar face să devină vulgari. Autorul " Politicii " se ocupă de un domeniu în care este un pionier : economia politică, pe care o numeşte " hrematistică " ştiinţa bunurilor.

O societate, spune el, nu se alcătuieşte numai din persoane, ci şi din bunuri. Filozoful arată cum se câştigă bunurile, cum se împart şi vorbeşte apoi de şhimb şi de rolul lui.

subiecte